Archive for December, 2009

15th December
2009
written by Sorin Bâscă

La Magic FM cântă numai melodii despre Crăciun, așa că eu mi-am cam format deja o opinie (mai jos).

Haideți să facem un efort, să ne gândim care ar putea fi declarată cea mai frumoasă melodie care se leagă de Crăciun.

Aștept titluri și facem și topul.

PS: Până acum am primit următoarele propuneri:

1. Gene Autry – Rudolph the red nose raindeer
2. Andy Williams – It’s the most wonderful time of the year
3. Alexandru Andrieș – De departe vin
4. Chris Rea – Driving home for Christmas
5. Nat King Cole – The Christmas song
6. Ștefan Bănică Junior – Doar odată-i Crăciunul
7. Elvis Presley – Lonely this Christmas
8. Modern Talking – It’s Christmas
9. Wham – Last Christmas
10. Fuego – E vremea colindelor
11. Dean Martin – White Christmas
12. Shakin Stevens – Merry Christmas Everyone

Așa că haideți să votăm:

Și mai aștept propuneri !!!

Share and Enjoy: These icons link to social bookmarking sites where readers can share and discover new web pages.
  • Facebook
  • Google
  • Technorati
  • YahooMyWeb
  • Live
Tags: ,
15th December
2009
written by Sorin Bâscă

CÂND ȚI-AM ZIS CĂ TU MERGI PE CALUL MORT, AI ZIS CĂ ȘTII TU DE LA SERVICIILE SECRETE CĂ IESE GEOANĂ. ȚI-AM MAI ZIS SĂ NU MAI ASCULȚI DE TOȚI ARGAȚII ĂIA CARE SE PROSTITUEAZĂ PE LA TINE PE LA PALAT !

Nea Gigi,

Mă adresez acum așa cum vorbeam când vedeam la palat în Alexandru.

Acum vreo lună când am venit pe la matale, ți-am zis că ar fi timpul să îți consolidezi o poziție de susținător al lui Băsescu. Era un moment prielnic pentru asta, toată lumea dădea în el, era singur. Orice mână de ajutor, chiar și din partea unui partid de 2% ca PNG-CD era binevenită. Dacă te duceai atunci la dânsul și-i întindeai mâna, azi erai mare.
Ziceai că-s nebun și că merg pe un cal mort. M-ai făcut trădător și mi-ai zis că dacă nu joc cum cânți matale, nu mai am ce căuta în partid. M-am conformat și am plecat. Și din palat și din partid.

Ai preferat să îngroși rândurile lingăilor la fundul lui Geoană și să te calci în picioare alături de restul oportuniștilor politici în seara alegerilor, numai ca să ieși în poză cu Țopăilă. Vroiai să vadă toată lumea că ești prezent acolo, că ești în stafful lui Geoană. Au văzut toți … ce prost ești. Nu te supăra, o spun ca unui frate mai mare.
Puteai măcar să nu te duci …

De când am intrat în PD-L, toată lumea mi-a spus că mă duc la parastas. Că Băsescu nu va ieși, că PD-L se va duce naibii, că risc aiurea, când nu era cazul. Le mulțumesc pentru încurajări.

Așa am simțit, așa am vrut și da, am riscat. Însă am simțit că trebuia să pun și eu umărul la sprijinirea lui Băsescu. Am simțit că atunci era momentul care conta cu adevărat. Toți erau împotriva lui. Toți cei care au condus țara asta în ultimii 20 de ani, care au tăcut și făcut în timpul primului mandat al său, toți se uniseră pe față împotriva lui Băsescu și a PD-L. Sincer să fiu, am stat cu inima srânsă pe toată perioada alegerilor, dar a meritat.

Acum văd cum trece în istorie un partid, PSD, care a condus țara direct sau indirect prin intermediul PNL, în ultimii 20 de ani. Văd ultimele spasme ale unui regim, moșit de către marii țepari ai țării și finanțat cu bani pompați din pușculițele lor. PNL încă mai are o cale de scăpare dacă reușește să se spele de petele de petrol.

Sincer, aș vrea ca PD-L să-și rezolve în aceste zile majoritatea parlamentară și să intre singuri la guvernare, numai ca să-i văd pe ceilalți cum se zbat în sevraj. Pentru că furatul e ca un drog pentru ei.

Nimeni nu se poate supăra pe matale, nea Gigi, pentru că ești expresia spiritului mioritic de-a fi „după cum bate vântul”. Azi am văzut că ai declarat că Președintele nu mai e tiran. M-a pufnit și râsul.
Sincer, puteai să dai un telefon, să-mi spui că am avut dreptate. Dar nu puteam fi chiar eu, primul căruia îi dai dreptate, ai avut minți mai luminate decât a mea pe acolo și le-ai dat cu flit …
Totuși dacă vrei, are nea Virgil numărul.

PS: Ia poza asta și pune-ți-o pe birou, fă-ți poză cu ea în dreptul inimii cu titlul „Traian forever” și trimite-o MMS la Cotroceni, poate mai salvezi ceva !

becali-basescu

Share and Enjoy: These icons link to social bookmarking sites where readers can share and discover new web pages.
  • Facebook
  • Google
  • Technorati
  • YahooMyWeb
  • Live
14th December
2009
written by Sorin Bâscă

Cineva mi-a trimis un link despre un top al măsurilor care ar îmbunătăți colectarea la bugetul de stat. Articolul apare pe Wall-Street.ro și este, de fapt, un material de promovare a unei firme de audit , de care nu am mai auzit până acum.

În fine, cele 6 măsuri sunt ca și cum am descoperi mersul pe jos și apa caldă. Sunt niște măsuri care au tot fost fluturate prin fața mediului de afaceri ca fiind „salvatoare”, dar nu s-a grăbit nimeni să le pună în niște proiecte de lege:

1. Impozitarea luxului: “Ar fi normal sa existe taxe semnificative pe masinile ce depasesc 30.000 euro si pe proprietatile de lux, cum ar fi imobilele cu 16 camere. Intr-un fel ar trebui sa fie impozitat un Tico si in alt fel o masina Maserati sau Lamborghini”, declară reprezentantul firmei de consultanță.
Acum, chiar dacă sună bine din punct de vedere politic, impozitarea luxului ar fi trebuit propusă în momentul în care eram în plină creștere economică, sau imobiliară, atunci când toți lănțăii și poponeții își achiziționau astfel de bunuri. Acum, când celor care vând bunuri de lux le țipă stomacul de foamea de alaltăieri, dacă le mai pui o taxă pe lux, le dai lovitura de grație, care-i va trimite direct în lichidare.

2. Taxarea terenurilor necultivate: “Nu s-a stabilit o strategie agricola, iar aceste terenuri necultivate ale diferitelor firme, investitori sau persoane fizice trebuie lucrate, iar in caz contrar sa se plateasca o taxa sau sa-l introduca in arenda. Ceva trebuie facut pentru a valorifica potentialul sectorului agricol, iar astfel s-ar sprijini si economia si implicit colectarea la bugetul de stat”.
Perfect de acord. Hai să-i găsim pe cei care stau cu terenuri declarate ca fiind agricole și să-i punem la treabă. Ar fi foarte interesant să vedem cine sunt cei care le au. Oameni de afaceri și politicieni. Terenurile sunt declarate ca fiind agricole pentru a plăti mai puțin impozit, iar băieții nu sunt prea dornici să își fabrice o lege care să-i pună la treabă.

3. Plata anticipată a impozitului pe profit: “In prezent, acest impozit este platit anticipat doar de catre banci. Daca s-ar aplica si la companii, ar fi o modalitate de a asigura statului venituri constante”.
Alo, compania de audit? Plata anticipată a impozitului pe profit se face. Vezi Codul Fiscal.

4. Eliminarea impozitului forfetar: “incasarile din impozitul forfetar vor fi la nivelul asteptarilor Ministerului Finantelor, desi pana in prezent si-au suspendat activitatea aproape 100.000 de firme”.
Sunt de acord cu eliminarea impozitului forfetar. Am mai scris şi aici. Cu o singură menţiune, ar trebui revizuită legea societăţilor comerciale, în sensul creşterii nivelului minim al capitalului social şi a blocării contravalorii acestuia în conturile Fiscului, urmând a fi eliberată la lichidarea firmei. Dacă tot este implicare a răspunderii, hai să fie până la capăt.

5. O activitate mai eficientă a Fiscului: “De asemenea, este necesara cresterea eficientei activitatii Fiscului, aflat acum in subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscal (ANAF)”.
Asta îmi aduce aminte de cursurile de economie din Facultate, când una dintre metodele de creştere economică era întotdeauna eficientizarea gestionării resurselor economice. OK, de acord. Dar cum ?
Veniţi cu ceva propuneri concrete, nu doar gargară de doi lei, că filmul acesta l-am mai văzut.

6. Posibilitate de alegere a anului fiscal: “Daca s-ar aplica si reglementa prin lege, ar fi o ciclicitate mai mare a incasarii impozitelor. Statul trebuie sa dea dovada de flexibilitate in ceea ce priveste incasarile”.
Foarte interesant ! Hai să facem un mic scenariu. Avem două companii, una care închide exerciţiul fiscal la 31.12 şi una care închide la 31.03. Prima va face calculele în aşa fel încât să mute profitul impozabil în a doua, înainte de închiderea exerciţiului, apoi a doua va duce profitul la loc în prima, înainte de închiderea la 31.03.
Această metodă se numeşte “suveică” şi se practică deja între companiile din România şi firmele “mamă” din străinătate, care au avut posibilitatea de a opta pentru închiderea exerciţiului fiscal la altă dată decât 31.12.
Nu prea văd cum această iniţiativă ar putea aduce mai mulţi bani la bugetul de stat.

În concluzie, puteaţi să scrieţi un articol intitulat “top 4 măsuri …..”, pentru că ultimele două sunt abureli. Teoretic, ele sunt bune, sună bine. Dar v-a omorât practica …

Share and Enjoy: These icons link to social bookmarking sites where readers can share and discover new web pages.
  • Facebook
  • Google
  • Technorati
  • YahooMyWeb
  • Live
9th December
2009
written by Sorin Bâscă

SEDINTA COMUNA - CAMERA DEPUTATILOR - SENAT

#1:

PSD face contestatie si se renumara voturile. Boc vine repede la Base:
- Sefu,s-au terminat de numarat voturile si am 2 vesti: una buna si una proasta…
- Zi-o p’aia proasta intai, ba, Emile.
- Geoana are 67,5%, sefu….
- Futu-i ma-sa, ba, Emile, ce dracu ati facut cu voturile alea. Suna-l repede pe Videanu si vezi ce se-ntampla.
- Stai sefu, sa-ti zic si vestea buna…
- Zi-i, Emile…
- Dvs aveti 75%….

#2:

PSD= Presedinte in Seara de Duminica
PDL= Presedinte in Dimineata de Luni

Share and Enjoy: These icons link to social bookmarking sites where readers can share and discover new web pages.
  • Facebook
  • Google
  • Technorati
  • YahooMyWeb
  • Live
9th December
2009
written by Sorin Bâscă

hartaRomaniei

Constat cu groază că în ziua de azi, atunci când a ieșit alt președinte decât hotărâseră moguliziunile, se pune sub semnul întrebării legitimitatea mandatului acestuia, având în vedere că majoritatea voturilor care au determinat diferența din favoarea sa au venit din străinătate.
Citind presa locală, am găsit un articol pe un blog al unui domn, Mihai Băra, care realizează chiar profile xenofobe ale acestor români care locuiesc în străinătate. Conform spuselor sale, românii din străinătate care au votat cu Traian Băsescu sunt cei care fac menajul prin casele străinilor, fură sau oferă servicii sexuale contra cost.

Când au realizat sloganul “O singură Românie”, cei de la PSD+PNL+etc. probabil că au omis să se refere şi la românii din străinătate. Nu văd cum am putea considera România doar în interiorul graniţelor, când avem milioane de români care locuiesc în străinătate. Oare acei oameni nu trebuie să se simtă parte integrantă a ţării noastre, nu trebuie să aibă dreptul să aleagă Preşedintele la fel ca cei din ţară ?
Sunt îndreptăţiţi doar când participă la PIB ? Banii lor au alimentat în fiecare an conturile României, contribuind la bunăstarea semenilor lor care încă se mai află în ţară, crescând preţurile terenurilor pe care mogulii le-au vândut ca să aibă partidele bani de campanie electorală, ziariştii să îşi primească banii de la cei pe care-i servesc, televiziunile să încaseze din publicitate etc.
Anul 2009 nu a mai fost un an atât de bun pentru românii din străinătate. Datorită crizei financiare nu au mai avut venituri atât de mari şi nu au mai reuşit să trimită atât de mulţi bani în ţară. Să nu le mai dăm nici drept de vot dacă nu mai cotizează ?

Domnilor jurnalişti, care consideraţi că românii din în afara ţării noastre sunt la furat sau la produs, despre cei care conduc marile companii ce părere aveţi ? Despre directorii de mari firme, oamenii cu mici afaceri, bancheri, despre toţi aceştia ce părere aveţi ? Or fi început tot de la prostituţie şi hoţie ?
V-aş ruga să ne explicaţi pentru că, în calitate de frate al unui român care nu mai locuieşte în România şi a terminat o facultate ca şef de promoţie şi un masterat de doi ani afară, pentru ca acum să lucreze cinstit ca analist financiar într-o companie străină, cred că am dreptul să v-o cer. Ce încercaţi să faceţi ? Să învrăjbim românii din ţară cu cei de afară ?
Conceptul “O singură Românie”, pe care îl slujiţi, ar trebui să-i includă şi pe cei plecaţi.

Oare dacă era invers şi românii din străinătate îl votau în masă pe Mircea Geoană, atunci erau deştepţi ? Li se ridicau statui ? Erau oameni cu afaceri în străinătate, nu mai erau hoţi şi curve ?
Sincer, domnilor ziarişti, nu cred că hoţii şi curvele au ca prioritate mersul la vot !

Preşedintele României este al tuturor românilor. Nu doar al celor din interiorul graniţelor ţării. Aşa e la noi, aşa e la orice popor care îşi alege preşedintele în democraţie. Iar dacă a fost ca ei să încline balanţa la aceste alegeri, foarte bine. Uneori ca să ai mintea limpede şi să poţi face o alegere înţeleaptă, trebuie să stai în afara fenomenului.

Share and Enjoy: These icons link to social bookmarking sites where readers can share and discover new web pages.
  • Facebook
  • Google
  • Technorati
  • YahooMyWeb
  • Live
8th December
2009
written by Sorin Bâscă

base

Și prostănacul tot prostănac …

Așadar cam asta ar fi sinteza turului de scrutin în care s-au înfruntat Traian Băsescu și PD-L cu restul partidelor de pe scena politică românească. Traian Băsescu a reușit să întoarcă, pe ultima sută de metri, sorții acestor alegeri, ajutat și de o mobilizare foarte bună din partea partidului care l-a susținut, PD-L.

Și ca să sintetizăm și seara anunțării rezultatelor exit poll-urilor, ambii candidați au avut mesaje pozitive, de victorie, pentru a nu demobiliza staffurile de campanie. Doar că dacă Băsescu a anunțat „credeți-mă, am câștigat !”, mesaj care era ușor de întors în cazul unei înfrângeri. Putea să spună „am spus că am căștigat pentru că am reușit să obținem un scor atât de strâns contra unei alianțe formată din 7 partide”, chiar așa era și planificat, ca să dau ceva din casă.
Doar că nimeni nu i-a spus această variantă lui Geoană, săracul, care când a văzut rezultatele exit poll-ului comandat de Realitatea și „periat” de Hrebenciuc a sărit în sus de bucurie.  Aproape că a pocnit-o peste față pe soția sa, care s-a uitat la el, mai că-i venea să-i radă un dos de palmă peste bot, „Traian style”.
ȚEAPĂ !!!

Poate că mesajul mai bun din partea lui Geoană ar fi fost unul cumpătat (că tot era cu „revoluția bunului simț” lângă el), la modul „suntem în marja de eroare, așteptăm încrezători numărătoarea, Doamne-ajută !”. Dar atât de tare i-au spălat creierii cei din staff-ul de campanie, încât el chiar se vedea prețedinte.

Mi-a părut rău de copiii lui Mircea Geoană, care s-au bucurat pentru tatăl lor … o noapte. Când s-au trezit de dimineață, situația se schimbase.

Gluma zilei a fost: „S-a deschis cel mai tare SPA din București: „La Vântu”. Te relaxează până ce adormi Președinte și te trezești PROSTĂNAC !”.

Share and Enjoy: These icons link to social bookmarking sites where readers can share and discover new web pages.
  • Facebook
  • Google
  • Technorati
  • YahooMyWeb
  • Live
4th December
2009
written by Sorin Bâscă

Săracul Mircea Geoană a ieșit șifonat rău din confruntarea cu Traian Băsescu. Lucrul de care și-a dat seama toată lumea este acela că Geoană este un om prea slab pentru a căpăci un sistem care ar trebui să lucreze sub conducerea sa.

Îi dedicăm o melodie. De jale:

„Geoană, la teve se varsă …
Lăsați-l să mearg-acasă … la Vântu !!!”

Share and Enjoy: These icons link to social bookmarking sites where readers can share and discover new web pages.
  • Facebook
  • Google
  • Technorati
  • YahooMyWeb
  • Live
3rd December
2009
written by Sorin Bâscă

În anul 2008, după cum am mai declarat și în mass-media, am preluat președinția filialei PNG-CD Brașov și un protocol de colaborare semnat cu PD-L Brașov. Acel protocol era semnat între turul I și II al alegerilor locale și în urma lui am câștigat două funcții de viceprimar în două localități din județul Brașov, cea mai importantă fiind Predealul.
A fost un protocol asumat și respectat, ambele părți făcând eforturi pentru a se încadra în prevederile agreate. Mai mult decât atât, acest protocol a fost agreat și de către conducerea de la București, care a semnat unul pentru a asigura majoritatea în Consiliul General al Capitalei.
În urma protocolului semnat la București, PNG-CD a câștigat funcția de viceprimar general la București. Între timp s-a renegociat, iar fostul viceprimar este acum secretar de stat numit de primul-ministru Emil Boc. Pe de altă parte, tot un membru PNG-CD este șef la RADET București, numit tot în urma unei colaborări cu PD-L.
În urma acestui protocol, la Brașov s-a câștigat mult pentru PNG-CD din punct de vedere politic, aleșii noștri locali au putut să își promoveze proiectele în Consiliile Locale, primarul de la Ticuș a reușit să primească bani de la Guvern cu care să dezvolte comuna. Acest protocol a mai adus și crearea unor relații interpersonale, între membrii celor două partide.

La sfârșitul primei săptămâni din campanie am fost la București pentru a mai lua pulsul și pentru a mai lua ceva materiale promoționale cu candidatul PNG-CD. La Brașov rămăsesem, ca de obicei, fără materiale.
Am fost luat deoparte de către o persoană din conducere care mi-a spus că îmi cere „schimbarea macazului” și astfel, ar trebui ca să îl susțin pe Mircea Geoană, chiar dinainte de turul I. Apoi mi s-au dat indicații să iau legătura cu Organizația Municipiului Brașov a PSD,  pe care să îi rog (wtf ???) să îmi dea liste cu niște oameni pentru a-i pune observatori în secțiile de votare din partea PNG, să vorbesc cu cei de acolo și să iau parte la acțiunile lor electorale, împreună cu membrii PNG-CD și să instruiesc oamenii să voteze cu Mircea Geoană.
Motivul a fost că trebuie să ne dăm și noi cu cine e puternic, iar acolo se știa că Băsescu nu mai iese, așa că trebuie să mergem cu Geoană.

Am refuzat să fac acest lucru. Iată și motivele:

1. Doctrinar, cele două partide nu sunt compatibile. PSD este un partid de stânga iar eu întotdeauna am fost orientat înspre dreapta. Poate că acum în politică nu se mai ține cont de doctrină, dar eu țin la acest lucru.

2. Etic, nu cred că este corect față de membrii PNG-CD ca aceștia să fie excluși de pe listele de observatori pentru secțiile de votare, doar pentru a le face loc unor membri PSD. Oamenii din PNG-CD au muncit pentru strângerea semnăturilor necesare candidaturii lui George Becali, au lipit afișe, fără a fi motivați sau recompensați cumva de către partid. De aceea consider că merită să încaseze acea indemnizație plătită de stat pentru membrii comisiilor electorale. Să îi privez pe ei de acest avantaj, doar pentru că așa a hotărât cineva care nu s-a gândit că acei oameni poate așteaptă acei bani, este peste puterile mele. Nu pot să îi mai privesc apoi în ochi.
O altă problemă ar fi aceea că PNG-CD are deja un candidat înscris în cursa electorală. Nu cred că este oportun să susținem alt candidat înainte de turul I, când putem strânge voturi pentru al nostru. Aș fi putut accepta ca înainte de turul II să se meargă pe o alianță, dar nu înainte. Prin această mișcare nu am face decât să ne canibalizăm voturile și să zăpăcim lumea. Ori în cadrul mandatului meu de președinte al organizației municipale nu am astfel de atribuții.

3. Moral, nu cred că pot întoarce spatele acum unui om cu care am colaborat foarte bine. George Scripcaru a semnat acel protocol cu PNG-CD și s-a achitat întotdeauna de sarcini. Ori acum înainte de alegeri, nu pot să mă aliez cu adversarii săi, doar de dragul negocierilor purtate la București. Știu că în politica vremurilor noastre nu se mai pune mare preț pe cuvântul dat, dar poate nu sunt un bun om politic. Poate sunt doar un visător, dar am niște principii peste care nu pot trece, nu pot să nu fiu OM.

Am stat și am chibzuit mult aceste motive. Poate că par ale unui om naiv, dar m-a încurajat susținerea de care m-am bucurat atunci când le-am expus această problemă membrilor PNG. I-am simțit alături de mine și acest lucru mi-a dat curaj.

Astfel, lista de persoane propuse de organizația municipală Brașov pentru secțiile de votare a rămas neschimbată și a fost validată de către Biroul Electoral Județean, iar acum nu mai poate fi modificată.

În urma acestor lucruri, am luat decizia de a demisiona din toate funcțiile deținute în PNG-CD și de a renunța la statutul de membru al acestui partid. Am înaintat demisia mea conducerii județene, începând cu data de azi.

Plec cu sufletul împăcat că am făcut un lucru bun, că nu am cedat unui om care nu gândește când vorbește. Plec cu regretul că acest curent al „noii generații” a fost stricat de către George Becali, care a considerat întotdeauna acest partid ca fiind o prelungire a persoanei sale. Felul său de a discuta cu oamenii și de a încerca să-i manipuleze, după bunul său plac a făcut ca toți oamenii capabili să părăsească acest partid, să fugă departe de acest om.
George Becali nu este un om politic. Este un negustor ahtiat după profitul bișnițăresc, obținut repede și fără muncă, iar în acest scop se folosește de oricine, nu mai contează nimic. Nici chiar cei care l-au susținut în toate nebuniile sale.
Tocmai acest lucru nu l-a ajutat niciodată în viața politică. Instabilitatea deciziilor luate, faptul că s-a folosit când de unii, când de ceilalți, l-au făcut pe George Becali să nu mai poată fi luat în serios de nimeni. Și tocmai pentru că deciziile sale nu au fost niciodată fundamentate pe un raționament normal, logic, ci pe niște prezumții auzite de la unii și de la alții la vreo partidă de table și pe micile aranjamente pe care trebuia să le facă pentru a-și urmări interesul propriu.

Am fost exclus de două ori din PNG, tocmai pentru că nu am vrut să plec capul în fața acestui om. Am fost dat afară de la „ședințele” organizate de el pentru că mi-am permis să îl iau peste picior când se credea Dumnezeu. Apoi, când era de muncă, am fost pus de fiecare dată la loc. Acum nu mai aștept a treia demitere, ar fi o umilință prea mare, pe care nu o pot accepta. Sunt sigur că ar mai pleca cu mine și 90% din oamenii buni ai partidului, dacă nu ar fi amenințați cu retragerea sprijinului politic și pierderea mandatelor de consilieri, viceprimari etc.

Plec însă fără a-mi uita prieteniile legate cu oamenii alături de care am muncit și pe care vreau să îi revăd cât mai des.

În ceea ce privește aceste alegeri, am ales să îi acord sprijinul singurului candidat de dreapta care are șanse reale de a fi ales președinte. Traian Băsescu.

Share and Enjoy: These icons link to social bookmarking sites where readers can share and discover new web pages.
  • Facebook
  • Google
  • Technorati
  • YahooMyWeb
  • Live
2nd December
2009
written by Sorin Bâscă

Atâți au fost la mitingul de la troița de pe Bulevardul Eroilor și în Piața Sfatului.

NU 300 cum au anunțat cei de la presa „imparțială” și „independentă”.

Share and Enjoy: These icons link to social bookmarking sites where readers can share and discover new web pages.
  • Facebook
  • Google
  • Technorati
  • YahooMyWeb
  • Live

  • Motto:

    „Tu ramâi la toate rece,
    De te-ndeamnă, de te cheamă:
    Ce e val, ca valul trece,
    Nu spera și nu ai teamă;
    Te întreabă și socoate
    Ce e rău și ce e bine;
    Toate-s vechi și nouă toate:
    Vreme trece, vreme vine.”
    Mihai Eminescu - „Glossă”

  • Avertizare

    Părți din conținutul acestui blog prezintă interpretări pamfletare ale realității și trebuie abordate ca atare. Majoritatea însă nu ...

  • Newsletter

    Primește articolele direct pe e-mail !

    E-mail:

    Abonare
    Dezabonare


  • Abonează-te prin RSS

    feed

  • Follow

    Follow sorinbasca on Twitter

  • Categorii:


  • Arhive:



  • Trafic

  • You are currently browsing the Sorin Bâscă – „ Lumea de azi … ” blog archives for December, 2009.