Banii tăi

Cineva mi-a trimis un link despre un top al măsurilor care ar îmbunătăți colectarea la bugetul de stat. Articolul apare pe Wall-Street.ro și este, de fapt, un material de promovare a unei firme de audit , de care nu am mai auzit până acum.

În fine, cele 6 măsuri sunt ca și cum am descoperi mersul pe jos și apa caldă. Sunt niște măsuri care au tot fost fluturate prin fața mediului de afaceri ca fiind „salvatoare”, dar nu s-a grăbit nimeni să le pună în niște proiecte de lege:

1. Impozitarea luxului: “Ar fi normal sa existe taxe semnificative pe masinile ce depasesc 30.000 euro si pe proprietatile de lux, cum ar fi imobilele cu 16 camere. Intr-un fel ar trebui sa fie impozitat un Tico si in alt fel o masina Maserati sau Lamborghini”, declară reprezentantul firmei de consultanță.
Acum, chiar dacă sună bine din punct de vedere politic, impozitarea luxului ar fi trebuit propusă în momentul în care eram în plină creștere economică, sau imobiliară, atunci când toți lănțăii și poponeții își achiziționau astfel de bunuri. Acum, când celor care vând bunuri de lux le țipă stomacul de foamea de alaltăieri, dacă le mai pui o taxă pe lux, le dai lovitura de grație, care-i va trimite direct în lichidare.

2. Taxarea terenurilor necultivate: “Nu s-a stabilit o strategie agricola, iar aceste terenuri necultivate ale diferitelor firme, investitori sau persoane fizice trebuie lucrate, iar in caz contrar sa se plateasca o taxa sau sa-l introduca in arenda. Ceva trebuie facut pentru a valorifica potentialul sectorului agricol, iar astfel s-ar sprijini si economia si implicit colectarea la bugetul de stat”.
Perfect de acord. Hai să-i găsim pe cei care stau cu terenuri declarate ca fiind agricole și să-i punem la treabă. Ar fi foarte interesant să vedem cine sunt cei care le au. Oameni de afaceri și politicieni. Terenurile sunt declarate ca fiind agricole pentru a plăti mai puțin impozit, iar băieții nu sunt prea dornici să își fabrice o lege care să-i pună la treabă.

3. Plata anticipată a impozitului pe profit: “In prezent, acest impozit este platit anticipat doar de catre banci. Daca s-ar aplica si la companii, ar fi o modalitate de a asigura statului venituri constante”.
Alo, compania de audit? Plata anticipată a impozitului pe profit se face. Vezi Codul Fiscal.

4. Eliminarea impozitului forfetar: “incasarile din impozitul forfetar vor fi la nivelul asteptarilor Ministerului Finantelor, desi pana in prezent si-au suspendat activitatea aproape 100.000 de firme”.
Sunt de acord cu eliminarea impozitului forfetar. Am mai scris şi aici. Cu o singură menţiune, ar trebui revizuită legea societăţilor comerciale, în sensul creşterii nivelului minim al capitalului social şi a blocării contravalorii acestuia în conturile Fiscului, urmând a fi eliberată la lichidarea firmei. Dacă tot este implicare a răspunderii, hai să fie până la capăt.

5. O activitate mai eficientă a Fiscului: “De asemenea, este necesara cresterea eficientei activitatii Fiscului, aflat acum in subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscal (ANAF)”.
Asta îmi aduce aminte de cursurile de economie din Facultate, când una dintre metodele de creştere economică era întotdeauna eficientizarea gestionării resurselor economice. OK, de acord. Dar cum ?
Veniţi cu ceva propuneri concrete, nu doar gargară de doi lei, că filmul acesta l-am mai văzut.

6. Posibilitate de alegere a anului fiscal: “Daca s-ar aplica si reglementa prin lege, ar fi o ciclicitate mai mare a incasarii impozitelor. Statul trebuie sa dea dovada de flexibilitate in ceea ce priveste incasarile”.
Foarte interesant ! Hai să facem un mic scenariu. Avem două companii, una care închide exerciţiul fiscal la 31.12 şi una care închide la 31.03. Prima va face calculele în aşa fel încât să mute profitul impozabil în a doua, înainte de închiderea exerciţiului, apoi a doua va duce profitul la loc în prima, înainte de închiderea la 31.03.
Această metodă se numeşte “suveică” şi se practică deja între companiile din România şi firmele “mamă” din străinătate, care au avut posibilitatea de a opta pentru închiderea exerciţiului fiscal la altă dată decât 31.12.
Nu prea văd cum această iniţiativă ar putea aduce mai mulţi bani la bugetul de stat.

În concluzie, puteaţi să scrieţi un articol intitulat “top 4 măsuri …..”, pentru că ultimele două sunt abureli. Teoretic, ele sunt bune, sună bine. Dar v-a omorât practica …

Sau cum ne ciordește Statul din bani (dacă nu știați)…

Să considerăm că societatea comercială X din Brașov este plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, adică 3%. Conform ordonanței care ne-a băgat pe gât impozitul minim (a.k.a. „forfetarul”), firma mea nu putea să plătească un impozit anual mai mic de 2200 lei, că așa vroia mușchii lui Statul Român. Adică 550 pe trimestru.

Firma X a mers bine pe primele două trimestre din 2009 și contrar crizei, a făcut ceva venituri, de aici rezultând un impozit micro de vreo 2500 de lei, pe care l-a declarat și plătit la Fisc.

Acum se apropie 25 octombrie, dată în care trebuie să declare și să plătească impozitul micro pentru trimestrul III. Numai că în trimestrul menționat, firma X a cam luat-o în barbă și nu a avut nicio factură emisă, că deh, a lovit-o criza.

Având în vedere că a plătit deja un impozit mai mare decât minimul anual, nea patronul de la firma X stă pe burtă, gândindu-se că nu mai datorează Statului nici cât negru sub unghie. Face declarație cu zero și se duce cu ea-n dinți, s-o depună la Finanțe. Doar că la ghișeu, respectabila doamnă care preia declarațiile îi dă cu hârtiile-n cap și-l face de ocară, că trebuie să declare minim 550 pe care să îl și plătească, că unde dracu s-a pomenit în țara asta să nu plătească 550 de lei.
Nea patronul îi spune respectabilei doamne că a citit Codul Fiscal și că interpretând legea, nu ar mai trebui să plătească nimic. La care ea se face vânătă la față, i se împăinjenesc ochii și face spume la gură, că unde mă-sa-n cur s-a mai pomenit ca un „pulică frânarul” de agent economic să facă interpretări de lege și că dacă are plângeri să se adreseze în scris, că nu ea face legea și că n-are decât să nu plătească impozitul, că ea o să-i blocheze conturile și să-l ia naiba cu impozitul lui cu tot.

La auzul acestor vorbe, nea patronul o trimite-n mă-sa și-i întoarce spatele, cu gândul să meargă la șeful ei. Din păcate, șeful ei era în concediu medical, datorită faptului că a ieșit PSD-ul de la guvernare.

Ajuns acasă, nea patronul îi spune nevestei că a auzit că în Canada iarna nu e chiar așa de frig cum se spune și că vara nu e așa arșiță ca la noi …

UPDATE: A CĂZUT GUVERNUL.

Încerc din răsputeri să mă țin departe de politică, dar mă lovesc de ea oriunde.

Partidele noastre par să fi uitat de faptul că noi, românii, mai trebuie să și trăim, să muncim. Au început o luptă oarbă din care pierzător nu va ieși un partid sau altul, un parlamentar sau altul. Vom ieși noi, cei care tragem zi de zi și plătim taxe la stat, pentru ca ei să se lăfăie.

Pe plan politic, azi se dă dimensiunea PD-L în Parlament. Teoretic, PD-L are doar 170 de parlamentari. Practic, întotdeauna s-a bănuit că democrații ar fi reușit să atragă de partea lor mulți mai mulți parlamentari, dar care stăteau în adormire în propriile partide, lucrând ca oameni din interior și furnizând informații.
Să nu ne închipuim că doar PD-L are astfel de „colaborări”. Și celelate partide au oameni în alte tabere, pentru că așa este felul oamenilor de acolo, nu sunt ghidați de o doctrină sau de un crez ci de propriul interes.
Doar că acum nu se mai poate „pe burtă”. Azi se vor da cărțile pe față. Dacă toți prietenii PD-L nu votează împotriva moțiunii, Guvernul cade. La fel cum dacă toți aversarii PD-L nu vor vota pentru moțiune, Guvernul nu cade.
Astfel, azi e ziua Z.

Pe plan economic, azi vedem dacă va ajunge cursul de schimb al unui euro la 5 lei sau nu. La sfârșitul lunii septembrie, bazat pe o revenire neașteptată a balanței comerciale a țării și intrării tranșei de la FMI, leul s-a apreciat în fața monedei europene. Astfel a scăzut inflația, ceea ce a reprezentat un lucru bun.
Odată cu demisia miniștrilor PSD și declanșarea crizei politice, declinul leului a reînceput. Practic am pierdut în două zile tot ce câștigasem într-o lună de muncă.
Dacă azi Guvernul cade, putem spune că vom vedea la finalul anului un curs de schimb de 5 lei / 1 euro.

La fel s-a întâmplat și cu Bursa, care după ce a dat semne de revenire la sfârșitul lunii Septembrie, a coborât radical odată cu fricțiunile dintre cele două partide care erau la guvernare. Dacă azi va cădea Guvernul, Bursa va face la fel.

În plan social, Guvernul reușise să „cumpere” ceva liniște din partea sindicatelor, cel puțin până după alegeri. A fost o măsură destul de abilă din partea lui Boc, mai ales că ea s-a obținut fără concesii majore. Dacă azi Guvernul cade, partenerii sociali vor simți că au negociat în zadar, cu cineva care nu mai este la putere. Astfel, presiunea va reîncepe și acțiunile de protest vor reporni, mai puternice decât până acum.
Partea negativă este că aceste proteste au afectat cel mai mult bugetul statului. Mai bine de o lună de proteste din partea magistraților și o zi din partea funcționarilor publici au amânat plăți de taxe, înființări de firme, încasarea unor bani care ar fi ajutat bugetul statului. Alte astfel de acțiuni ne-ar aduce foarte aproape de faliment.

Azi a venit pe la mine un client, care aștepta o rambursare de TVA. O ținea sus și tare că Guvernul trebuie răsturnat. I-am spus să se mai gândească. Nu susțin că Guvernul este unul bun. Să se gândească la faptul că dacă Guvernul actual ( bun, rău, cum o fi ) pleacă, până se va instala unul nou și va prelua toate pârghiile guvernării, el nu își va primi banii de TVA de la stat. S-a speriat și a plecat, convins că Guvernul nu trebuie să cadă.

Așa că, mutăm sau mai stăm o tură ?

Mitingul celor 20000 de oameni din București tinde să ia o turnură nedorită pentru patronate. Cei de acolo cer o creștere a salariului minim legal la 740 de lei.

Cea mai proastă măsură anticriză pe care ar putea-o lua un Guvern ar fi să crească salariul minim pe economie.

În primul rând, pentru cei care câștigă mai mult de 740 de lei lunar, această măsură nu le afectează cu nimic nivelul de taxe plătit de angajat sau de angajator.

Unde ar lovi cel mai tare creșterea salariului minim, în cazul angajatorilor care plătesc angajații cu salariul minim pe economie. Astfel cheltuielile salariale le-ar crește imediat cu 20% și mulți ar închide.

Ne-am obișnuit ca înainte de fiecare alegeri, oamenii să ceară ceva, pentru că atunci se dă. Dar ar trebui să aibă grijă CE cer și în detrimentul CUI cer anumite lucruri.
Cât despre combaterea muncii la negru prin creșterea salariului minim, aceasta este cea mai mare prostie posibilă. Tocmai, că o încurajează.

Ministerul IMM-urilor a făcut în luna Septembrie mai multe propuneri legislative, menite să relanseze economia românească. Despre una dintre ele și anume facilitarea accesului tinerilor sub 35 de ani la mediul de afaceri, am povestit săptămâna trecută aici.
Un alt proiect de lege din același pachet este Legea Holdingurilor, o inițiativă care era așteptată de ceva vreme de către mediul de afaceri din România.

Aceast proiect de lege ar reglementa activitatea așa-numitelor grupuri de societăți legate, care există în economia noastră dar care nu au deocamdată un statut juridic aparte, fiind privite ca entități separate de către autorități și mediul de afaceri.

O societate este legată atunci când o altă entitate deține o cotă de participare care îi poate asigura controlul asupra deciziilor care se iau în adunarea generală a acționarilor sau asociaților. În acest caz, conform proiectului de lege, cele două societăți ar putea semna o cartă prin care sunt recunoscute principiile directoare, practic, regulile grupului. Aceasta ar trebui înregistrată la Registrul Comerțului și astfel s-ar naște un holding.

Dacă întoarcem pe toate părțile acest proiect de lege, observăm câteva lucruri pozitive dar și unele negative:

Aspectele pozitive ar fi:

- conturarea unei imagini mai clare asupra mediului de afaceri, cristalizarea acestor grupuri va genera o imagine mai fidelă asupra piețelor și va reuși să dea noi pârghii de control asupra lor din punct de vedere al concurenței;
- limitarea numărului fraudelor făcute de către firmele care sunt, aparent, independente, dar în realitate sunt controlate de aceleași persoane fizice sau juridice și atragerea răspunderii holdingului pentru acțiunile filialelor;
- posibilitatea cumulării rezultatelor financiare ale entităților și accesul mai facil la finanțări;
- posibilitatea sprijinului financiar sau de orice altă formă între societățile aflate în holding, care în acest moment este sancționat de legea 31/1990;
- reglementarea prestațiilor între societăți ale aceluiași grup,  la care Fiscul privește cu foarte mare neîncredere în acest moment;
- pentru patronate ar aduce unele avantaje fiscale, prin posibilitatea de a compensa taxa pe valoarea adăugată sau impozitul pe profit datorate de una dintre societăți cu cele de recuperat ale altei societăți din holding.

Aspectele negative ar fi:

- tocmai aspectele pozitive de la ultimul punct, care se pot constitui în avantaje fiscale ale holdingurilor, se vor întoarce împotriva statului, care va colecta mai puține taxe de la contribuabilii aflați într-un holding. În acest moment, indiferent de structura acționariatului, colectarea se face individual, adică dacă ai de plată, plătești, iar dacă ai de recuperat, recuperezi, dar după un control fiscal, sau compensezi cu ce vei avea de plată în viitor. Adică statul ia mai mult. În momentul în care firmele din holding vor începe să își compenseze obligațiile între ele, statul va încasa și mai puțini bani, ceea ce poate genera o criză la bugetul de stat mai mare decât cea care există deja.

Ținând cont de acest ultim aspect, ajung la concluzia că nu vor mai conta aspectele pozitive ale acestui proect de lege, sau că tocmai aspectele pozitive ale acestui proiect de lege îl vor face indezirabil pentru Guvern. Statul își va cere partea, iar dacă Guvernul își va vedea amenințată sursa de venit, acest proiect de lege, probabil, nu va trece.

Când vorbim despre campaniile electorale vorbim despre un viespar care se dezlănțuie pe o perioadă dată de o lună și în care se întâmplă multe lucruri pe care nu ni le putem explica. Toată lumea atacă pe toată lumea, toată lumea primește gratuități, pornind de la pixuri, șepci și brichete, până la legi de salarizare și sporuri viitoare. Toți candidații ne zâmbesc de pe stâlpi, panouri, se încing grătarele, cântăreții au de lucru, familiile se dezbină pe motiv de susținere a unui candidat sau a altuia, se asfaltează ulițele la comune și multe altele.
Partea pe care nu o vedem este cea prin care se finanțează campaniile electorale. Am împărțit costurile unei campanii electorale în două capitole de cheltuieli: cele făcute de Stat (Cost instituțional) și cele făcute de către partidele politice (Cost al partidelor politice), pe care le dezbatem mai jos.

Cost instituțional
Guvernul va aloca peste 152 de milioane de lei pentru organizarea alegerilor prezidențiale din toamna acestui an, potrivit unui act normativ, discutat în ședința de miercuri 23 septembrie, a Executivului.
Practic această sumă reprezintă mai mult decât dublu față de cele 64,1 milioane din anul 2004.
Pe ce se cheltuie acești bani:
- Organizarea și dotarea secțiilor de votare: birouri, mese, scaune, cabine de vot, urne, ștampile, tuș etc;
- Plata observatorilor din secțiile de votare și a membrilor comisiei, a membrilor Birourilor Electorale și a tuturor persoanelor implicate în procesul electoral;
- Tipărirea și transportul buletinelor de vot;
- Achiziționarea de către A.E.P. de tehnică de calcul și componente hardware necesare pentru procesul electoral;
- Achiziționarea de camere de luat vederi, obligatorii în acest an în secțiile de votare;
- Montarea panourilor electorale din orașe, municipii, comune;
- Alte cheltuieli.

Cost al partidelor politice
Suportat de către partidele politice care au candidat la Președinție.
Pe ce se cheltuie acești bani:
- Sondaje;
- Promovare electorală:
*crearea de spoturi electorale
*apariții media, presă etc.
*sondaje de opinie
*materiale de campanie: pixuri, brichete, agende, afișe, pliante etc.
*panotaj electoral
*organizare de evenimente
*plata activiștilor de partid
*donații
*altele
- Plata consultanților politici;
- Cheltuieli de logistică;
- Altele.

Conform unui studiu făcut de cei de la Institutul de Politici Publice (IPP) în anul 2004, principalele formațiuni politice implicate în acea campanie, PSD și PC, pe de o parte și alianța PNL-PD, de cealaltă parte, au raportat la finalul campaniei cheltuieli de circa 1 milion de euro. Acestea au fost cheltuieli raportate de partidele politice din timpul campaniei electorale. Să nu uităm însă că mai există în orice campanie o parte a costurilor care sunt suportate direct din buzunarul propriu al membrilor de partid, nici de „micile atenții” pe care unele firme le fac partidelor politice care sunt, sau urmează să fie, la putere. Adică discounturi senzaționale, uneori chiar de 100%.
Așadar putem afirma că un cost real al unei campanii este de zece ori mai mare decât cel raportat către Curtea de Conturi, la finalul campaniei electorale. Ajungem astfel la cifra de 10 milioande de euro de partid, cheltuiți în 2004.
Trebuie să facem și o precizare: există și o bază legală în care se fac aceste cheltuieli de campanie. Conform legii finanțării partidelor politice, limita maximă pe care un partid politic o poate cheltui într-o campanie este de 25000 de salarii de bază minime brute pe țară, adică vreo 3,5 milioane de euro.
Se pare că anul acesta sumele neoficiale vor fi duble decât în 2004. Un prim semnal a fost dat de către Guvern, care a pregătit o sumă peste dublul celei care a fost alocată în 2004.
Dan Andronic, un cunoscut analist politic, a declarat pentru Ziarul Financiar că în acest an campania electorală pentru Președinția României este o piață de 50 de milioane de euro. Ne bazăm pe afirmația sa ca fiind una realistă, deoarece chiar el a declarat că a încasat 500000 de euro de la PNL într-o campanie electorală.

————————————————————————————————————————————————————

- Așadar, de unde provin și cum se cheltuie diferențele de bani dintre donațiile membrilor de partid și costurile reale ale unei campanii electorale ?
Dacă studiem structurile unor partide politice, vom vedea că în jurul lor roiesc tot felul de firme care sunt abonate la contractele cu statul, oameni mai mult sau mai puțin politici care caută funcții influente sau doar locuri de muncă. Sunt prezenți la toate partidele și fac parte din apanajul normal al acestora. La prima vedere am fi tentați să spunem că nu este normal să fie așa, dar dacă studiem istoria, vedem că fiecare eveniment a trebuit să fie finanțat de către cineva, iar definiția unui partid politic este o asociere de oameni care au interese comune.
În schimbul sprijinului acordat în campania electorală, acei oameni cer posturi și favoruri. Aici este primul pas spre traficul de influență și favoritismul politic, două caracteristici care nu sunt specifice doar României și se întâmplă la toate casele mari.

Ministrul IMM-urilor, Constantin Niță, a propus azi un proiect de lege prin care orice tânăr cu vârsta sub 35 de ani, care nu a mai avut vreodată o firmă să poată să își înființeze una cu capital de 10 RON. În plus, astfel de firme vor fi scutite de la plata impozitelor pe profit și pe salarii timp de 3 ani.

Ministrul punctează la capitolul inițiativă, dar asta sună a „credit doar cu buletinul”. Așa au făcut băncile și au luat țepe, au facilitat accesul românului la bani.
Așa pare că vrea să facă și domnul ministru, să lase la liber accesul în mediul de afaceri.

O să vedem apărând ca peste noapte mii de firme care vor avea ca singur obiect de afaceri scăderea profitului impozabil din firmele mai mari. Firmele tinerilor investitori vor înregistra profit, nu vor plăti impozit la stat și apoi vor contracta credite neperformante de la bănci. Spun neperformante, pentru că oricum nu le vor mai plăti.
Apoi vor fi declarați insolvenți și vor intra în procedura de lichidare, iar acționarul va răspunde în limita capitalului social … de 10 RON.

1x= ? x 

Banca Națională a început o campanie de susținere a leului, încurajată și de tranșa a doua de bani de la FMI care va ajunge în aceste zile în conturile noastre.

Ziarele au agățat subiectul și au anunțat repede refacerea leului. Această veste poate însemna stimularea unui nou val de creditare în euro, iar băncile abia așteaptă acest lucru. Momeala a fost deja întinsă prin dobânzile destul de reduse la astfel de credite.

Totuși, un împrumut în euro e foarte riscant, având în vedere faptul că se estimează pentru sfârșitul anului un curs  de 4,5 lei / euro. Pentru cei care își iau leafa în euro nu contează, dar pentru cei care au salariu fix în lei ar putea fi tragic.

Așa că, ATENȚIE !!!

Puse separat, una este pozitivă, iar una nu prea este băgată în seamă.

Puse împreună, se înțelege logica:

1. Adevărul: „Finanțele au împrumutat de la bănci 650 de milioane de lei”.

2. Capital: „Guvernul poate plăti salariile și pensiile fără întârzieri, până la sfârșitul anului”.

Se cam leagă, nu ?

Acum câteva săptămâni, domnul Aristotel Căncescu, Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, ne anunţa la un post de televiziune cât de greu îi este Consiliului Judeţean să strângă bani de salarii pentru angajaţi şi cum, din lipsă de fonduri, nu au alocat niciun leu pentru Festivalul Internaţional “Cerbul de Aur” de anul acesta, o emblemă a Braşovului în lume.

Ce să spun, într-o primă fază chiar am l-am compătimit şi chiar mă gândeam că este o perioadă dificilă. Îl admiram, pe undeva, pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume şi pentru faptul că făcea eforturi imense pentru că nu vroia cu niciun preţ să dea oamenii afară.

Azi deschid netul şi la Antena 3 era o ştire despre Braşov: “Oktoberfest la Braşov. Celebrul festival german se va desfăşura şi în România”. Articolul laudă Braşovul pentru iniţiativa pe care a avut-o, mai ales că organizarea acestui eveniment a costat vreo 100000 de euro. Nu se specifică cine organizează, dar pute a CJ de la o poştă.

Nu vreau să mai intru în tot felul de conflicte politice, dar e chiar nesimţire să spui că nu mai ai bani de salarii şi să arunci 100000 de euro pe geam pentru un festival care nu are nimic în comun cu tradiţia Braşovului.
În primul rând că la Braşov tradiţional este Berarul. Nu văd cum ne-am putea promova turistic oraşul prin astfel de “importuri” din vest. Ne vom pierde brandul propriu, vom deveni anexe ale marilor oraşe din vest.
Îmi imaginez că toată lumea cunoaşte “Oktoberfest” ca fiind la Munchen. Mulţi am fost pe acolo. Frumuseţea acestui festival este în primul rând că este al munchenezilor.

În plus, dacă vrei să promovezi evenimentele locale, ar trebui să te orientezi către cele tradiţionale. Cerbul de Aur trebuia promovat, chiar dacă nu se suportă CJ-ul cu Primăria Braşov. Nu să spui că nu ai bani pentru Cerb şi, în acelaşi timp să susţii primăria penelistă de la Feldioara pentru a organiza “Zilele Feldioarei”, care au costat peste 20.000 de euro…

Dacă tot vrei să faci festival de băut bere, asociază-te cu Primăria şi susţine “Berarul”. Pune tu 100000 de euro pe masă pentru acest eveniment şi dacă primarul refuză, atunci poţi să îl critici şi să îţi organizezi propriul festival.

Astfel, se pare că anul acesta vom avea două festivaluri de băut bere.

Deci banii braşovenilor se vor cheltui pe bere de două ori. Iar cu berea, mai departe, ştiţi ce se întâmplă…