Main image
23rd June
2010
written by Sorin Bâscă

Așa se aude pe la București, că Guvernul condus de Emil Boc ar fi ajuns la concluzia că mai rău nu se poate, iar măsurile fiscale anunțate până acum nu au adus o creștere a încasărilor la Bugetul de Stat, cum era previzionat. Adică din toamnă s-ar putea să se schimbe optica în privința impozitelor aplicate persoanelor juridice, se va trece la încercarea de creștere a bazei de impozitare în locul creșterii cotelor de impozitare. Se vorbește inclusiv de negocieri care s-au purtat cu Comisia Europeana în legătură cu ceva facilități fiscale care s-ar putea acorda firmelor care investesc în Romania.

Dacă lucrurile acestea sunt adevărate și sursa mea e bună, atunci s-ar putea ca aceste măsuri să fie cea mai bună decizie pe care o poate lua un Guvern în condiție de criză, chestie care mă face să cred că, până la urmă, chiar există un plan și cineva chiar mai gândește prin birourile pline de fum de țigară de la București.
Ar putea fi revenirea din morți a unei țări, din punct de vedere economic, care chiar dacă este făcută în ceasul al XII-lea, ar fi binevenită și ar pune bazele unei relansări.

Totuși, dacă aceste măsuri nu sunt dublate de reducerea numărului de bugetari și de reforma statului, nici nu vor putea fi puse în discuție, pentru că orice relaxare fiscală ar duce la colaps. Pe lângă acestea ar mai fi combaterea evaziunii fiscale, creșterea gradului de absorbție al fondurilor europene, stimularea dezvoltării IMM-urilor și oferirea de facilități celor care reinvestesc în România profiturile obținute și cumpără produse românești.

Cam greu, dar nu imposibil. Pentru moment, putem doar spera.

1 Comment

  1. lavinia
    04/09/2010

    Doamne,iti doresc sa- i dai marianei sebeni,pensia mamei mele si problemele ei de sanatate,sa vedem cum s0ar descurca.

Leave a Reply


  • Motto:

    „Tu ramâi la toate rece,
    De te-ndeamnă, de te cheamă:
    Ce e val, ca valul trece,
    Nu spera și nu ai teamă;
    Te întreabă și socoate
    Ce e rău și ce e bine;
    Toate-s vechi și nouă toate:
    Vreme trece, vreme vine.”
    Mihai Eminescu - „Glossă”

  • Avertizare

    Părți din conținutul acestui blog prezintă interpretări pamfletare ale realității și trebuie abordate ca atare. Majoritatea însă nu ...

  • Newsletter

    Primește articolele direct pe e-mail !

    E-mail:

    Abonare
    Dezabonare


  • Abonează-te prin RSS

    feed

  • Follow

    Follow sorinbasca on Twitter

  • Categorii:


  • Arhive:



  • Trafic