Posts Tagged ‘politic’

3rd December
2009
written by Sorin Bâscă

În anul 2008, după cum am mai declarat și în mass-media, am preluat președinția filialei PNG-CD Brașov și un protocol de colaborare semnat cu PD-L Brașov. Acel protocol era semnat între turul I și II al alegerilor locale și în urma lui am câștigat două funcții de viceprimar în două localități din județul Brașov, cea mai importantă fiind Predealul.
A fost un protocol asumat și respectat, ambele părți făcând eforturi pentru a se încadra în prevederile agreate. Mai mult decât atât, acest protocol a fost agreat și de către conducerea de la București, care a semnat unul pentru a asigura majoritatea în Consiliul General al Capitalei.
În urma protocolului semnat la București, PNG-CD a câștigat funcția de viceprimar general la București. Între timp s-a renegociat, iar fostul viceprimar este acum secretar de stat numit de primul-ministru Emil Boc. Pe de altă parte, tot un membru PNG-CD este șef la RADET București, numit tot în urma unei colaborări cu PD-L.
În urma acestui protocol, la Brașov s-a câștigat mult pentru PNG-CD din punct de vedere politic, aleșii noștri locali au putut să își promoveze proiectele în Consiliile Locale, primarul de la Ticuș a reușit să primească bani de la Guvern cu care să dezvolte comuna. Acest protocol a mai adus și crearea unor relații interpersonale, între membrii celor două partide.

La sfârșitul primei săptămâni din campanie am fost la București pentru a mai lua pulsul și pentru a mai lua ceva materiale promoționale cu candidatul PNG-CD. La Brașov rămăsesem, ca de obicei, fără materiale.
Am fost luat deoparte de către o persoană din conducere care mi-a spus că îmi cere „schimbarea macazului” și astfel, ar trebui ca să îl susțin pe Mircea Geoană, chiar dinainte de turul I. Apoi mi s-au dat indicații să iau legătura cu Organizația Municipiului Brașov a PSD,  pe care să îi rog (wtf ???) să îmi dea liste cu niște oameni pentru a-i pune observatori în secțiile de votare din partea PNG, să vorbesc cu cei de acolo și să iau parte la acțiunile lor electorale, împreună cu membrii PNG-CD și să instruiesc oamenii să voteze cu Mircea Geoană.
Motivul a fost că trebuie să ne dăm și noi cu cine e puternic, iar acolo se știa că Băsescu nu mai iese, așa că trebuie să mergem cu Geoană.

Am refuzat să fac acest lucru. Iată și motivele:

1. Doctrinar, cele două partide nu sunt compatibile. PSD este un partid de stânga iar eu întotdeauna am fost orientat înspre dreapta. Poate că acum în politică nu se mai ține cont de doctrină, dar eu țin la acest lucru.

2. Etic, nu cred că este corect față de membrii PNG-CD ca aceștia să fie excluși de pe listele de observatori pentru secțiile de votare, doar pentru a le face loc unor membri PSD. Oamenii din PNG-CD au muncit pentru strângerea semnăturilor necesare candidaturii lui George Becali, au lipit afișe, fără a fi motivați sau recompensați cumva de către partid. De aceea consider că merită să încaseze acea indemnizație plătită de stat pentru membrii comisiilor electorale. Să îi privez pe ei de acest avantaj, doar pentru că așa a hotărât cineva care nu s-a gândit că acei oameni poate așteaptă acei bani, este peste puterile mele. Nu pot să îi mai privesc apoi în ochi.
O altă problemă ar fi aceea că PNG-CD are deja un candidat înscris în cursa electorală. Nu cred că este oportun să susținem alt candidat înainte de turul I, când putem strânge voturi pentru al nostru. Aș fi putut accepta ca înainte de turul II să se meargă pe o alianță, dar nu înainte. Prin această mișcare nu am face decât să ne canibalizăm voturile și să zăpăcim lumea. Ori în cadrul mandatului meu de președinte al organizației municipale nu am astfel de atribuții.

3. Moral, nu cred că pot întoarce spatele acum unui om cu care am colaborat foarte bine. George Scripcaru a semnat acel protocol cu PNG-CD și s-a achitat întotdeauna de sarcini. Ori acum înainte de alegeri, nu pot să mă aliez cu adversarii săi, doar de dragul negocierilor purtate la București. Știu că în politica vremurilor noastre nu se mai pune mare preț pe cuvântul dat, dar poate nu sunt un bun om politic. Poate sunt doar un visător, dar am niște principii peste care nu pot trece, nu pot să nu fiu OM.

Am stat și am chibzuit mult aceste motive. Poate că par ale unui om naiv, dar m-a încurajat susținerea de care m-am bucurat atunci când le-am expus această problemă membrilor PNG. I-am simțit alături de mine și acest lucru mi-a dat curaj.

Astfel, lista de persoane propuse de organizația municipală Brașov pentru secțiile de votare a rămas neschimbată și a fost validată de către Biroul Electoral Județean, iar acum nu mai poate fi modificată.

În urma acestor lucruri, am luat decizia de a demisiona din toate funcțiile deținute în PNG-CD și de a renunța la statutul de membru al acestui partid. Am înaintat demisia mea conducerii județene, începând cu data de azi.

Plec cu sufletul împăcat că am făcut un lucru bun, că nu am cedat unui om care nu gândește când vorbește. Plec cu regretul că acest curent al „noii generații” a fost stricat de către George Becali, care a considerat întotdeauna acest partid ca fiind o prelungire a persoanei sale. Felul său de a discuta cu oamenii și de a încerca să-i manipuleze, după bunul său plac a făcut ca toți oamenii capabili să părăsească acest partid, să fugă departe de acest om.
George Becali nu este un om politic. Este un negustor ahtiat după profitul bișnițăresc, obținut repede și fără muncă, iar în acest scop se folosește de oricine, nu mai contează nimic. Nici chiar cei care l-au susținut în toate nebuniile sale.
Tocmai acest lucru nu l-a ajutat niciodată în viața politică. Instabilitatea deciziilor luate, faptul că s-a folosit când de unii, când de ceilalți, l-au făcut pe George Becali să nu mai poată fi luat în serios de nimeni. Și tocmai pentru că deciziile sale nu au fost niciodată fundamentate pe un raționament normal, logic, ci pe niște prezumții auzite de la unii și de la alții la vreo partidă de table și pe micile aranjamente pe care trebuia să le facă pentru a-și urmări interesul propriu.

Am fost exclus de două ori din PNG, tocmai pentru că nu am vrut să plec capul în fața acestui om. Am fost dat afară de la „ședințele” organizate de el pentru că mi-am permis să îl iau peste picior când se credea Dumnezeu. Apoi, când era de muncă, am fost pus de fiecare dată la loc. Acum nu mai aștept a treia demitere, ar fi o umilință prea mare, pe care nu o pot accepta. Sunt sigur că ar mai pleca cu mine și 90% din oamenii buni ai partidului, dacă nu ar fi amenințați cu retragerea sprijinului politic și pierderea mandatelor de consilieri, viceprimari etc.

Plec însă fără a-mi uita prieteniile legate cu oamenii alături de care am muncit și pe care vreau să îi revăd cât mai des.

În ceea ce privește aceste alegeri, am ales să îi acord sprijinul singurului candidat de dreapta care are șanse reale de a fi ales președinte. Traian Băsescu.

4th November
2009
written by Sorin Bâscă

Speram și credeam că în 6 decembrie va lua sfârșit una dintre cele mai tumultuoase perioade pe care am trăit-o, cea în care din 2007 și până în 2009 am avut 5 campanii electorale.

În 2007 au fost europarlamentarele și suspendarea președintelui, în 2008 alegerile locale și parlamentare și în 2009 vom avea alegeri prezidențiale.

Se pare că imediat după terminarea celor din urmă ne vom pregăti de alegeri anticipate.

26th October
2009
written by Sorin Bâscă

Cam la asta se rezumă acest weekend  în plan știristic.

moaste

Ca să încep cu partea religioasă, două milioane de pelerini sunt așteptați în Dealul Patriarhiei, unde sunt moaștele Sfântului Dimitrie. Iar o să se transforme un eveniment religios într-o cafteală generală pentru accesul la cadavru.
Moaștele Cuvioasei Paraschieva au atras de asemenea numeroși pelerini acum câteva zile. Bineînțeles, cu scandalul de rigoare. Țin minte că admiram de la televizor spectacolul tragic-comic pe care îl ofereau două babe care se certau care să pupe prima moaștele. După ce s-au îmbrâncit serios și s-au înjurat de toți sfinții, s-au rugat pios la moaște să le ierte păcatele și bineînțeles și-au lăsat rujul roșu aprins pe sarcofagul Cuvioasei.
Niciodată nu i-am înțeles pe pupătorii de moaște. Merg ca oile la locul unde se află moaștele, stau la cozi infernale, se umplu de energie negativă cât pentru o viață, se împing și se înjură, toate pentru a pupa sarcofagul și a se ruga un minut. Nu vreau să cred că te poți concentra la rugăciune în acel minut și mai riști și vreo hepatită pupând sarcofagul după mii de alți potențiali bolnavi. Cu toate acestea, pupătorii de moaște se deplasează de fiecare dată când este expus vreun cadavru pe undeva, spre deliciul televiziunilor și mirarea celor ca mine, care nu dau doi bani pe astfel de manifestări. Dacă vreți să fiți credincioși, rugați-vă, faceți bine, fiți mai buni. Pupatul sarcofagelor nu ajută. Părerea mea …

La Fălticeni a avut loc Târgul de Mere. Bineînțeles că fiind campanie electorală, PD-L în frunte cu Gheorghe Flutur a pus-o de un „happening” portocaliu la fața locului. Doar că Mircea Geoană, aflat și el prin zonă, și-a făcut apariția prin mulțime și le-a stricat pedeliștilor cheful. Și-a luat huiduieli ca premiu  de participare și bonus, un bostan, de la un cetățean care și-a amintit de colegiul unde a candidat prezidențiabilul. Dacă l-a mâncat în …

Traian Băsescu a fost prezent la Craiova la cumetria în direct organizată de primarul de acolo, cu Michael Bolton în rolul de gurist principal. Ca să fac o paranteză, Florin Salam și Împăratul Guță erau mai potriviți pentru Craiova, dar erau ocupați cu niște nunți și Michael Bolton era liber și mai ieftin decât mai cunoscuții săi colegi :P
În fine, lume ca la balamuc, vine președintele, baie de mulțime etc. Când era baia mai în toi, din mulțime sare un copil cu un pistol îndreptat spre președinte. SPP-iștii au reacționat și au tăbărât pe Băsescu să îl apere de posibilele gloanțe. Ce nu știau ei și au aflat apoi este faptul că pistolul era de jucărie și copilul vroia doar să facă „pac-pac” cu președintele. Bineînțeles că știrea a făcut turul ziarelor și televiziunilor cu titlul „Traian Băsescu amenințat cu pistolul”. Săracul copil și-a mai luat și ceva castane în cap de la SPP-iștii supărați, care nu știau că în Craiova trebuie să fii peste 14 ani ca să ai voie să porți pistol adevărat …

În rest, toate bune :)

12th October
2009
written by Sorin Bâscă

Doar Parlamentul poate să aprobe legi. Cam aici s-ar bloca deciziile tehnocraţilor. Doar dacă nu ne gândim să facem şi un parlament tot de tehnocraţi.

De fiecare dată când apare, sau doar se prefigurează, o criză politică, începe să fie rostită o formulă magică: să vină un guvern de tehnocraţi! Partide aflate în pană de idei, analişti lipsiţi de originalitate sau simpli cetăţeni care se informează doar de la televizor, cad de acord că aceasta e soluţia tuturor problemelor: un guvern de tehnocraţi. Aceştia sunt văzuţi ca un fel de roboţei care n-au mamă, n-au tată, vin cu un laptop sub braţ, se instalează în scaunele ministeriale şi încep să ia măsuri care nu provoacă nimănui durere, nu supără pe nimeni, armonia deplină se instalează peste ţară şi apoi ne trezim cu toţii mai bogaţi, mai sănătoşi, mai tineri, mai frumoşi.

Să stăm puţin şi să analizăm: lăsăm la o parte întrebări de genul: cum va obţine un astfel de guvern investitura în Parlament, îl vor susţine toate partidele, doar o majoritate, cine va fi opoziţia şi cine puterea, ce va face un astfel de guvern, principial vorbind? Va privatiza companii de stat sau le va naţionaliza pe cele privatizate? Indiferent care ar fi răspunsul, decizia este una politică, adică se circumscrie unei ideologii.

Dar să nu rămânem doar la nivel de generalităţi, să vedem ce ar fa­ce un astfel de guvern în mod concret? Va încerca oare să flexibilizeze actualul cod al muncii care face aproape imposibilă concedierea unui bugetar? Cu siguranţă că un ministru tehnocrat ar lua neapărat o astfel de măsură, mai ales că un astfel de ministru nu participă la alegeri şi nu-l va interesa cât vor striga sindicatele. Un ministru-tehnocrat al finanţelor se va gândi oare la o majorare de taxe, de exemplu a TVA, mai ales că vedem cum creşte numărul ţărilor care iau astfel de decizii (după Ungaria, care, atenţie, are un guvern cu câţiva tehnocraţi şi a majorat TVA de la 20 la 25% – a urmat apoi Cehia, acum Spania şi vor fi şi altele, cu siguranţă)? Eu cred că un finanţist tehnocrat se va gândi la o asemenea măsură. Dar un ministru-tehnocrat al muncii, constatând tendinţele demografice şi haosul din sistemul de pensii, se va uita, oare, la graficele din laptopul său, care-i spun că trebuie mărită urgent vârsta de pensionare? Cu siguranţă că da! Unui prim-ministru tehnocrat până-n măduvă îi va trece, oare, prin cap să reducă numărul bugetarilor cu vreo 2-300 de mii? Cel mai probabil că da! Păi, astea sunt măsuri dureroase, însoţite de strigăte şi istericale sindicale. Dar cu guvernul tehnocrat nu te pui, n-are mamă, n-are tată.

Raţionamentul încă nu s-a terminat; cum se transpun în practică deciziile tehnocrate? Prin legi. Sau prin ordonanţe de urgenţă. Dar şi legile şi ordonanţele de urgenţă trebuie aprobate în Parlament. Aşa e în democraţie; în orice democraţie. Dar în Parlament avem de-a face cu oameni care participă la alegeri şi, din această cauză, sensibili la orice strigăte şi dureri sociale, având şi populismul în­scris în propriul ADN. Doar Parlamentul poate să aprobe legi. Cam aici s-ar bloca deciziile tehnocraţilor. Doar dacă nu ne gândim să facem şi un parlament tot de tehnocraţi. Ce vreau să spun? Ne place sau nu, orice decizie a unui guvern este o decizie politică. Cine vrea să ia decizii, ci­ne crede că are soluţii, trebuie să treacă un singur test: să participe la alegeri. Acolo, soluţiile propuse sunt validate sau respinse. Altă cale în afară de alegeri nu există. Aşa e în democraţie; în orice democraţie…

Autor: Ionuţ Popescu
Publicat: 5 Octombrie 2009
www.capital.ro


  • PETITIE ONLINE

    Click pentru acces


  • VOTEAZĂ BRAȘOVUL ORAȘ DE VIS !!!

    bv1


  • Motto:

    „Tu ramâi la toate rece,
    De te-ndeamnă, de te cheamă:
    Ce e val, ca valul trece,
    Nu spera și nu ai teamă;
    Te întreabă și socoate
    Ce e rău și ce e bine;
    Toate-s vechi și nouă toate:
    Vreme trece, vreme vine.”
    Mihai Eminescu - „Glossă”

  • Avertizare

    Părți din conținutul acestui blog prezintă interpretări pamfletare ale realității și trebuie abordate ca atare. Majoritatea însă nu ...

  • Newsletter

    Primește articolele direct pe e-mail !

    E-mail:

    Abonare
    Dezabonare


  • Abonează-te prin RSS

    feed

  • Follow

    Follow sorinbasca on Twitter

  • Categorii:


  • Arhive:



  • Trafic