Posts Tagged ‘radu mazare’

Citeam un articol de pe Inpolitics.ro despre viitorul lui Mircea Geoană, în cazul în care va ajunge președinte. Radu Mazăre, cel mai slobod la gură din PSD, a declarat că Geoană va fi marioneta baronilor locali din partid.
„Se va schimba, pentru că dacă va fi preşedinte, o să vin şi eu, şi Nichita, şi ca mine, ceilalţi primari ai PSD-ului, că aşa ne-am obişnuit, şi aşa l-am obişnuit ca preşedinte, şi o să intrăm la Cotroceni şi o să batem cu pumnul în masă, o să spunem că trebuie modificate lucrurile.”, zice Mazăre într-o declarație la Realitatea TV.
Mazăre a vrut să spună un lucru pozitiv, acela că Geoană va fi un președinte care va asculta de oameni, dar a spus în fapt un lucru pe care toată lumea îl bănuia. Acela că Mircea Geoană va fi o păpușă scoasă în față, iar în spate baronii vor face jocurile.

